Din cele mai vechi timpuri alături de agricultură, populația sătească avea o serie de îndeletniciri practice, utilizând materia primă locală, uneltele lucrate în gospodărie și forța de muncă a membrilor casei, necesare pentru nevoile gospodărești. Unul din primele îndeletniciri a fost țesutul devenit mai apoi meșteșug. Torsul și țesutul sunt meșteșuguri cu tradiție în comuna noastră. S-a țesut pentru îmbrăcăminte cât și pentru interiorul țărănesc. Materia primă folosită a fost lâna și cânepa, prelucrate manual și trecute prin anumite faze, pentru a fi transformată în fire pentru țesut. După ce oile erau tunse, lâna era spălată mai întâi în apă fierbinte, apoi în apă rece și apoi pusă la uscat (pe prispă, pe gard). După uscare, lâna era scărmănată cu mâna, apoi cu ajutorul unor piepteni se separa firul aspru ( părul ) de lâna moale-canura, care cu ajutorul fușailăilor se pregăteau caierele pentru tors, firele de lână erau vopsite, folosind amestecul mai multor plante ( frunze de ceapă, frunze de nuc, frunze de mentă  ), apoi trecute  prin rășchitor pentru a forma sculurile.

Prelucrarea cânepei era tot în grija femeii. Cânepa se cultiva intens deoarece era mai ieftină decât inul și creștea pe orice loc.  După recoltatul cânepei, care se făcea în luna august, cânepa se lega snopi, apoi urma topitul, adică cânepa se ținea in apă pentru a se putrezi partea lemnoasă. După ce era scoasă din apă se lăsa la uscat apoi urma procesul de melițare, este folosită melița pentru a putea desprinde partea lemnoasă de cea textilă. Fuiorul rezultat se dă cu ragila, se dărăcește și se piaptănă. După aceste operații rezultă câlții ( resturi ) și partea care se prelucrează, fuiorul. Fuiorul obținut se toarce cu furca, se rășchiază apoi se fierbe și se vopsește ( boiește ) în culori diferite după trebuințe. S-au folosit pe rând cânepa, inul și mai târziubumbacul.

În comuna noastră se practica țesutul în două ițe, fiind cel mai simplu, urmat de cel prin alesătură, cu un ornament mai bogat și variat care se realiza prin introducerea cu mâna a unui fir colorat diferit decât fondul, printre firele de urzeală pentru a forma un anumit motiv in cele două sisteme de țesut din zonă, țesătura cu alesătură și țesătura legată, cea mai des utilizată a fost  țesătura legată, unde suprafețele de culoare diferită sunt unite între ele prin încrucișarea alternativă a firelor de băteală.

Cojocăritul este cel mai răspândit meșteșug al zonei, cu o îndelungată tradiție. În sec. al XIX lea încep să fie organizate ateliere mici, de către cojocari și blănari, alături de membrii ale famiilor lor .Cojocăritul ocupă un loc important în economia satului, astfel în anul 1920, este menționat în Mihălășeni, un centru de cojocari, care făceau din meserie un mijloc de trai. Ucenicia se făcea în familie, se transmitea din tată în fiu, se practica cojocăritul sezonier, toamna și iarna, restul timpului este dedicat câmpului. Pieile erau alese de cojocar, tăbăcite apoi prelucrate. Produsele de cojocărie erau : bundițele și cojoacele scurte, lungi , până la genunchi. Fierăritul este un meșteșug străvechi, fiecare așezare sătească avea fierarul ei.tehnica fierăriei sătești :potcovăria, tocilăria, lăcătușăria, piesele se obțineau prin baterea la cald pe nicovală cu ciocanul.

Cultura plantelor și creșterea animalelor

Ponderea cea mai mare din suprafața totală a comunei de 6328 ha este acoperită de suprafața agricolă (5791ha), reprezentând cca 91% din suprafața totală.          

La nivelul comunei Mihălășeni există următoarele suprafețe: terenuri arabile 4395 ha, pășuni 1215 ha, fânețe 142 ha, vii 26 ha, livezi 13 ha ; terenuri agricole – total 5791 ha, păduri și alte terenuri cu vegetație forestieră 3 ha, terenuri cu ape și ape cu stuf 184 ha, terenuri degradate și neproductive 144 ha, terenuri ocupate cu construcții și curți 113 ha.

Baza tehnică materială pentru exploatarea pământului este într-o continuă dezvoltare, fiind achiziționate tractoare și mașini agricole prin accesarea de fonduri europene și vânzarea produselor agricole. Ponderea ridicată o au culturile de porumb (57% din totalul suprafeței cultivate) și floarea soarelui deoarece pot valorifica soluri foarte diferite în privința texturii dar și a schimbărilor climatice din ultimii ani (veri și toamne secetoase, temperaturi foarte ridicate). Suprafețele cele mai mici sunt cultivate cu orzoaică de primăvară, fasole boabe, rapiță (1,4%), sfeclă de zahăr (2,1% / suprafața cultivată).

Creșterea animalelor

Suprafața totală de la nivelul comunei Mihălășeni acoperită cu pășuni este de 1215 ha, reprezentând circa 19% din suprafața totală a comunei și fânețe naturale 142 ha.